Ce este Ghena ?

                                           

La ce se referă termenul „Gheena”  ? dar Locuința morților ?

Cuvântul Gheena, înseamnă: Valea lui Hinom, fiind forma greacă a ebraicului „geh-hinom” (Iosua 18:16). Termenul gheena este descris de dicţionarele biblice ca referindu-se la un loc unde se incinerează gunoaie şi unde se mai aruncau cadavrele animalelor a criminalilor şi tot felul de murdări, peste care era presărat sulf care întreţinea focul de aceea mai este numit şi „focul gheenei” (Matei 5:22).

Numele este derivat de la ebr. ge(ben)(bene) hinnom, valea (fiului/fiilor lui) Hinnom, o vale din apropiere de Ierusalim (Iosua 15:8; 18:16) unde copiii erau sacrificaţi în foc, în legătură cu ritualuri păgâne .

El se traduce din ebraicul ghe-hinom prin „valea lui Hinom” (2 Cronici 28,2.3) şi este până astăzi o vale situată în coasta Ierusalimului, pe versantul de sud al cetăţii.  Această vâlcea stâncoasă fusese aleasă de împăraţii Ahaz şi Iosia  drept loc pentru jertfe omeneşti! Dar bunul împărat Iosia  în reforma sa drastică, pângăreşte cu murdării „valea lui Hinom”, ca nimeni să nu mai jertfească aici idolilor.

De atunci, această vale devine locul de depozitare a gunoaielor şi mortăciunilor, un loc unde, pe de o parte, viermele gunoaielor nu murea niciodată, iar, pe de alta, focul mocnea întruna şi nu se stingea vreodată, proorocul Ieremia îl foloseşte pentru prima dată ca pe un loc al judecăţii lui Dumnezeu asupra Israelului, locul de îngropare a celor nelegiuiţi (Ieremia 7:31-34).

 A fost descris ca un loc unde focul nu poate fi stins – ideea generală de foc, ca expresie a judecăţii divine, este întâlnită în V.T. (Deuteronom 32:22; Daniel 7:10).

Literatura rabinică conţine diferite păreri cu privire la cei care vor suferi pedeapsa veşnică. Spre sud-vest şi imediat în afara vechii cetăţi a Ierusalimului era o vale cunoscută mai întâi în ebraică ca gey ben [b’ne] hinom .Se spune că aici a fost ridicat un monstruos idol de bronz care era încălzit pe interior şi în ale cărui braţe înroşite în foc închinătorii la idoli îşi aruncau de vii fiii şi fiicele. Ca urmare, această vale ce odată răsuna de lauda lui Iehova a fost umplută de ţipetele copilaşilor ce erau oferiţi ca jertfe zeului focului Moloh – 2Cron. 28:3; 33:6.

 Aici erau aruncate trupurile animalelor moarte şi ale criminalilor executaţi. Acesta era crematoriul cetăţii şi pentru a întreţine arderea flăcărilor se adăuga sulf sau pucioasă. Marginea stâncilor era crestată, iar o parte din gunoiul aruncat se agăţa de stânci şi deoarece începea descompunerea, de fapt viermii sau larvele erau cei care consumau resturile de carne şi nu flăcările sulfuroase de dedesubt. Pentru mintea evreilor Gheena a devenit un simbol viu al pedepsei, un lucru dezgustător, o repulsie pentru ochi şi pentru nări o duhoare.

Din punct de vedere al N.T., acest termen are acelaşi sens ca şi lacul de foc sau ca focul veşnic. Astfel focul veşnic în Biblie, este sinonim cu gheena şi lacul de foc (Matei 25:41 compară cu Apocalipsa 20:10 şi cu Matei 23:33).

Când Isus s-a referit la gheenă, El s-a referit atât la partea materială vizibilă, care va afecta prin viermi, şi foc, trupul, dar s-a referit şi la partea invizibilă, care chinuieşte etern sufletul, astfel când i-a avertizat pe farisei El a spus: „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” (Matei 23:33). Tot lor le spune Isus cuvintele: „Matei 23:14: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.” Să ne întrebăm sincer, dacă gheena, este doar un simbol al distrugerii cum vor lua o mai mare osândă sau pedeapsă fariseii?

Martorii lui Iehova şi adventiştii cred că nimic viu nu este aruncat în gheena, ei uită ce spune Isus:

Matei 13:42: „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”

Matei 13:50: „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

În plus, în Apocalipsa 19:20 se spune: „Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.” Dar haideţi să vedem în continuare, ce este, lacul de foc?

Care este sensul expresiei: „lacul de foc” (moartea a doua) ?

Această expresie apare doar în Apocalipsa 19:20;  şi este demn de menţionat că traducerea: „iazul de foc” nu este cea mai bună, deoarece cuvântul din greacă, nu se referă la un iaz, adică la o baltă mai mare, ci la un lac[21], după cum apare şi în următoarele traduceri biblice: NW; NT.93; SS 1874; BC.31; NTTF – 2008, probabil cuvântul „iaz” a fost ales, pentru a face aluzie la iad.  Totuşi ce este lacul de foc?

În două din versetele în care apare acest termen se explică clar că „lacul de foc este moartea a doua”, adică dacă din prima moarte a existat ieşire, prin înviere, la a doua moarte nu va mai exista această posibilitate (Apocalipsa 20:14; 21:8). Iar dacă la cea dintâi moarte, există o despărţire a trupului de suflet (Matei 10:28); şi la a doua moarte există o despărţire a sufletului de trup, şi astfel persoană, moare doar din punct de vedere fizic, nu spiritual. Însă în lacul de foc,  sunt aruncate sufletele sau duhurile oamenilor, dar şi trupul neînsufleţit, sau persoane vii, care mor fizic, o dată ce sunt aruncate în acest foc (Apocalipsa 19:20). Persoanele aruncate în lacul de foc experimentează un chin conştient (Apocalipsa 14:10,11; 20:10). Astfel lacul de foc, are o triplă valenţă:

1.  Lacul de foc ucide pe cei răi din punct de vedere fizic (Apocalipsa  20:14; 21:8), şi are rolul de distrugere, ca şi în cazul morţii (Apocalipsa 20:13,14 comp. cu Isaia 25:8 şi 1Corinteni 15:26).

2.       Este un loc de chin etern pentru persoanele rele fie demoni, fie sufletele oamenilor (Apocalipsa 14:10,11; 20:10).

3.       Este un loc, unde chiar trupurile moarte sunt sub atacul focului şi a viermilor (Isaia 66:24; Marcu 9:44-48).

Trebuie să precizăm, că în lacul de foc, ca de altfel şi în iad (locuinţa morţilor), cei răi nu au parte de chinuri identice, la fel, după cum răsplata pentru cei drepţi nu este identică, unii fiind mari în împărăţia cerurilor, alţii mici (Matei 5:18; comp. cu Matei 18:1); unii stăpânesc mai mult, alţii mai puţin (Luca 19:17-19); tot aşa atât în iad, cât şi în lacul de foc, chinul va fi diferit în funcţie de gradul de vinovăţie. De pildă, Tatian un creştin care a trăit între 110-172 a spus: „Demonii vor fi pedepsiţi mai sever decât oamenii”. Iar Domnul Isus a spus în Marcu 14:40; despre farisei: „O mai mare osândă va veni peste ei.” (vezi şi: Luca 20:47). Astfel că cu siguranţă va fi o diferenţă de intensitate a chinului, între oameni şi demoni, şi între oameni şi oameni, pedeapsa va fi după măsura răutăţii lor (comp. cu Luca 12:47,48; Iacov 3:1).

 

Dovezi extrabiblice:

Dovezile extra-biblice sunt numerose, atât în ce priveşte literatura inter-testamentală, cea care face parte din Septuaginta, numită de neoprotestanţi cărţi necanonice, cât şi în anumite scrieri evreieşti.

Dar dovezi şi mai abundente le găsim în scrierile ‚părinţilor bisericii’, cei ce au trăi în perioada sfârşitului erei apostolice, şi după era apostolică (primul secol e.n.). Este interesant că în timp ce asupra doctrinei despre natura lui Isus Cristos, asupra Duhului Sfânt, Mariei, botezului, Cinei Domnului, etc. au avut loc dispute mari teologice, asupra doctrinei despre sufletul după moarte, sau a chinului etern, nu au fost dispute; ci, în general toţi creştinii din primele secole au crezut în aceste lucruri, fără însă ne-aparat ca în toate detaliile să gândească la fel.

Dar pe lângă aceste dovezi, există mărturia oamenilor care au experimentat: ‚moartea clinică’ sau viaţa după moarte, ieşirea din trup, şi unii dintre ei au văzut sau chiar experimentat iadul, un loc de chin[22], nu doar paradisul sau cerul.

Astfel putem împărţi dovezile extra-biblice în trei tipuri:

1.   Crezul evreilor şi învăţătura despre un chin etern din scrierile Septuagintei (cele necanonice), pasajele le-am prezentat în Anexa I

2.   Învăţătura despre un chin etern aşa cum o credeau în masă ‚părinţii bisericii’ şi o promovau în scrierile lor, vezi Anexa III.

3.   Experienţele de moarte clinică care confirmă un loc de chin, prezentate succint în Anexa V.

 Însă să intrăm mai adânc în problemă, şi astfel să analizăm, în continuare:

Anexa IV crezul Părinţilor Biserici despre suflet şi pedeapsă eternă:

În masă, părinţii bisericii au susţinut existenţa omului după moarte, ca suflet sau spirit, sublinierile din citatele prezentate mai jos îmi aparţin.

Clement romanul în 68 sau spre sfârşitul sec I e.n. a scris în: „CLEMENT DIN ROMA, Prima Epistolă”

CAPITOLUL 5 – ÎN VREMURILE RECENTE, NU MAI PUŢIN RĂU A IZVORÂT DIN ACEEAŞI SURSĂ. MARTIRIUL LUI PETRU ŞI PAVEL.

„Dar să nu stăruim asupra exemplelor antice, hai să venim la eroii spirituali mult mai recenţi. Să luăm exemplele nobile care ne sunt oferite chiar de generaţia noastră. Prin invidie şi gelozie, cel mai mare şi mai neprihănit pilon [al Bisericii] a fost persecutat până la moarte. Să punem înaintea ochilor noştri iluştrii apostoli. Petru, datorită unei invidii lipsită de neprihănire, a răbdat, nu din partea a unuia sau doi lucrători, ci din partea multora, şi când în final a suferit martiriul, s-a mutat în locul gloriei care i se cuvenea lui. Datorită invidiei, Pavel a obţinut răsplata suferinţei cu răbdare, după ce de şapte ori a fost aruncat în temniţă, obligat să fugă şi aruncat cu pietre. După ce a predicat atât în est cât şi în vest, el a câştigat o reputaţie strălucită datorată credinţei sale, a învăţat neprihănirea în întreaga lume şi a ajuns la limita extremă a vestului şi a suferit martiriul sub prefecţi. În acest fel a fost el mutat din lume, şi a plecat în locul sfânt, asigurându-ne un exemplu perfect de răbdare.”

Este clar că Clement credea într-o viaţă după moarte!

 

În cartea „MARTIRAJUL LUI IGNAŢIU” (20 decembrie 115 e.n.).

Primii creştini credeau că sufletul persoanei supravieţuia morţii, după cum puteţi observa din viziunile lor după moartea lui Ignaţiu, şi din credinţa lor exprimată, şi redată în fragmentul următor:

„Aceste lucruri s-au petrecut în a treisprezecea zi dinaintea Calendelor lui ianuarie, adică în douăzeci decembrie, pe vremea când Sun şi Senecio erau pentru a doua oară consulii romanilor. Noi înşine am fost martori oculari ai acestor lucruri şi L-am rugat pe Domnul, plecându-ne genunchii, cu multă rugăciune, ca El să ne dea nouă, unor oameni slabi, deplina siguranţă cu privire la lucrurile petrecute. Pe când am aţipit puţin, s-a întâmplat ca unii dintre noi să îl vadă pe binecuvântatul Ignaţiu stând deodată lângă noi şi îmbrăţişându-ne, în vreme ce alţii l-au zărit rugându-se din nou pentru noi, iar alţii l-au văzut cu broboane de sudoare, ca şi cum abia ar fi venit de la marea lui trudă, stând alături de Domnul. Când am fost, cu mare bucurie, martorii acestor lucruri şi am comparat cele câteva viziuni, am cântat laude lui Dumnezeu, dătătorul tuturor lucrurilor bune şi ne-am exprimat fericirea cu privire la sfântul [martir]; iar acum v-am adus la cunoştinţă atât ziua cât şi timpul [când s-au petrecut aceste lucruri], pentru ca, adunându-ne împreună, potrivit cu vremea martirajului său, să putem avea părtăşie cu învingătorul şi nobilul martir al lui Cristos, care l-a călcat în picioare pe diavol şi şi-a desăvârşit drumul pe care, din dragoste pentru Cristos…”

 

În anul 125 e.n. un grec pe nume Aristide a scris: „Când un creştin părăseşte această lume, ei se bucură…şi însoţesc trupul mortului cu cântece de recunoştinţă, de parcă s-ar muta într-un loc deloc departe.”

 

Ce este ghena ?

La ce se referă expresia „Locuinţa Morţilor”?

Cuvântul „Locuinţa Morţilor”, care apare în majoritatea
traducerilor în limba română, este traducerea cuvântului ebraic
„sheol”, care apare de 66 de ori în Biblie şi a cuvântului grecesc
„hades” care apare de 10 ori. Atât cuvântul „sheol” cât şi „hades”,
sunt echivalente (compară Fapte 2:27 cu Psalm 16:10).
Aceşti termeni au sensul de ceea ce zace dedesubt, partea de jos,
groapă, loc subteran, locul unde se află morţii. El se referă la
mormântul comun al oamenilor decedaţi, deoarece în ebraică pentru
mormânt individual se foloseşte alt termen: „geber”, care înseamnă
şi loc de îngropare – Geneza 23:4,6,9,20, Vezi 2Cronteni 34:28; Iov
10:19; Psalm 88:5, unde qeber este redat mormânt. Sufletul
Domnului nostru a mers în şeol (Psalm 16:10; Fapte 2:27), dar
„groapa [qeber, mormânt] Lui a fost rânduită împreună cu cei răi
… şi cu cel bogat.” – Isaia 53:9.
Iar în limba greacă pentru mormânt individual apare: „mnemeiois”
(Ioan 5:28-29), sau: „tapos” (Matei 28:1).
În plus, „sheolul” şi „hadesul”, nu apare niciodată la plural în
Biblie, iar Biblia nu vorbeşte niciodată de „sheolul” sau „hadesul”,
unei singure persoane, pe lângă toate acestea, omul nu face niciodată
în Biblie un „sheol” sau „hades”, ci o groapă sau mormânt, de
aceea „sheolul” sau „hadesul”, se referă la mormântul tuturor
morţilor.
De fapt cât de mare e un mormânt individual ? De cca. 2,5 m pe 1,5
m. Însă despre sheol uitaţi cât este de întins: „cât cerurile-i de
înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi
şti? Întinderea ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât
marea” (Iov 11:8-9; vezi şi Isaia 5:14). Astfel dacă locuinţa morţilor
(ebr. Sheol; gr. Hades), are o întindere care cuprinde atât întinderea
solului cât şi cea marină, locuinţa morţilor este atât de întinsă cât
planeta pământ, deoarece locuinţa morţilor reprezintă mormântul
tuturor oamenilor!
Textele Biblice unde apare termenul: „sheol” pe care oricine le
poate studia pentru a-şi da seama singur la ce se referă această
expresie: Geneza 37:35; 42:38; 44:29,31; Numeri 16:30,33;
Deuteronom 32:22; 1Samuel 2:6; 2Samuel 22:6; 1Regi 2:6,9; Iov
7:9; 11:8; 14:13; 17:13,16; 21:13; 24:19; 26:6; Psalm 6:5; 9:17;
16:10; 18:5, 30:3; 31:17, 49:14,15; 55:15; 86:13; 88:3; 89:48; 116:3;
92
139:8; 141:7; Proverbe 1:12; 5:5; 7:27; 9:18; 15:11,24; 23:14; 27:20;
30:16; Ecleziast 9:10; Cântarea cântărilor 8:6; Isaia 5:14; 7: 11;
14:9,11,15; 28:15,18; 38:10,18; 57:9; Ezechiel 31:15,16,17;
32:21,27; Osea 13:14,15; Amos 9:2; Iona 2:2; Habacuc 2:5.
Textele Biblice unde apare termenul „hades” sunt următoarele:
Matei 11:23; 16:18; Luca 10:15, 16:23; Fapte 2:27,31; Apocalipsa
1:18; 6:8; 20:13-14.
După cum ne-am putut da seama, studiind lista cu toate textele unde
apare „locuinţa morţilor” (în original: „sheol” sau „hades”), găsim
texte despre Locuinţa Morţilor, pe care credincioşii din V.T. o
descriu din punct de vedere fizic, ca pe un loc al inconştienţei şi
inexistenţei: de pildă, Ecleziast 9:10, spune: „Tot ce găseşte în
mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în locuinţa morţilor,
în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici
înţelepciune.”
Un alt text este Isaia 38:10-11,18 (BCR), aici chiar şi credinciosul
rege Ezechia în teama lui de moarte, spune despre Locuinţa
Morţilor: „…cu acei care locuiesc acolo unde totul a încetat să
fie, nu voi mai vedea vreun om.” Deci în Locuinţa Morţilor, nu-l
mai vezi pe oameni, şi acolo totul a încetat să existe, astfel acest
rege credincios descrie „sheolul” ca un loc al inexistenţei.
Este clar că în contrast cu Solomon, Ezechia şi alţii din V.T., care
aveau o anumită teamă de moarte, credinciosul din N.T. consideră
moartea: un câştig, o plecare şi mutare la Cristos (Filipeni 1:21-25).
Astfel în timp ce credincioşii din V.T. au prezentat: sheol, din punct
de vedere: fizic, din punct de vedere al observării umane (Ecleziast
1:13). Căci în sheol merg şi trupurile (dimensiunea materială),
descrierea celor din V.T. se concentrează asupra acesteia. Biblia
arată că în sheol merg şi lucruri fizice, ca de pildă: trupurile moarte
ucise de sabie (Ezechiel 31:14-18); perii albi şi însângeraţi (Geneza
44:29; 1Regi 2:6,9); acolo există viermi (Isaia 14:11); la gura
„sheolului” se risipesc oasele celor morţi, în el intră bogăţia
Ierusalimului (Isaia 5:14; Psalm 141:7); acolo există arme, săbii,
oseminte (Ezechiel 32:27).
Dar există şi o dimensiune spirituală unde merg spiritele/sufletele,
căci în alte pasaje, se arată că şi sufletele, nu doar lucrurile materiale
merg în locuinţa morţilor (Luca 16:22-23; Fapte 2:27,31).
93
În concluzie, înţelegem că în locuinţa morţilor (sheolul sau hades),
există două dimensiuni, una materială şi un spirituală, acolo sunt şi
trupurile fizice, dar şi sufletele sau spiritele acelor trupuri.
Credinţa evreilor din timpul lui Isus, credeau că sheolul avea două
compartimente, unul pentru drepţi numit „sânul lui Avraam” şi
unul pentru nedrepţi. Parabola lui Isus din Luca 16:19-31, are o
anumită asemănare cu o astfel de viziunea asupra sheolului. Dar nu
numai această parabolă prezintă o existenţă în locuinţa morţilor, ci şi
în cazul: regelui Babilonului şi în cazul Faraonului şi a mulţimii
Egiptului.
Astfel în Isaia 14:9-17 profetul inspirat de Dumnezeu declară:
„Locuinţa morţilor de dedesubt se mişcă pentru tine, ca să te
întâmpine la venirea ta. Pentru tine trezeşte umbrele, pe toate
căpeteniile pământului; i-a ridicat de pe tronurile lor pe toţi
împăraţii pământului. Toţi aceştia vor răspunde şi vor zice…Cei
care te vor vedea se vor uita ţintă la tine, te vor privi zicând…”
(Biblia Bucureşti 2001; vezi şi NW). În acest text se vorbeşte cum
regele Babilonului se coboară în locuinţa morţilor, unde sunt
umbrele (suflete) altor regi, care iau cuvântul şi vorbesc, ei îl văd pe
regele Babilonului (v.16) şi îi deplâng soarta. Aici nu e vorba de
descriere figurată a sheolului (locuinţei morţilor), nici de o vorbire
figurată, căci e vorba de personaje reale, de oameni care au existat.
Tot la fel în Ezechiel 32:21-32 se precizează starea unor personaje
reale în sheol: „Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în locuinţa
morţilor…Faraon îi va vedea şi se va mângâia pentru toată
mulţimea lui…căci l-am lăsat să răspândească groaza în ţara
celor vii. De aceea Faraon şi toată mulţimea lui se vor culca
împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei ce au murit ucişi de
sabie, zice Domnul Dumnezeu.”
Deci este interesant că se descrie locuinţa morţilor, ca un loc unde
cei morţi pot comunica şi vorbi, un loc unde se pot vedea unii pe
alţii!
Este clar că locuinţa morţilor constituie pentru cei răi, o pedeapsă
temporară până la judecată (Luca 16:22-23), care are loc la învierea
generală, când se vor sfârşi cei o mie de ani (Apocalipsa 20:5-14).
Ea este o stare intermediară din clipa morţii, până la judecată. Doar
de la învierea Domnului, cei credincioşi în Cristos, merg după
moarte în locuinţa din ceruri şi nu în locuinţa morţilor (2Corinteni
5:1-8).
94
Unii teologi susţin că şi cei din V.T. o dată cu învierea Domnului
sau mutat în cer cu Domnul Isus, argumentele lor sunt învierile ce au
avut loc o dată cu învierea Domnului (Matei 27:51-53), sau pasajul
din Efeseni 4:8-10.
Dacă analizăm textele observăm că nu se spune nimic de un transfer
al sufletelor din hades (compartimentul: sânul lui Avraam) în cer, cu
Domnul Isus. Acestea sunt pure speculaţii!!!
Astfel sufletele celor din V.T. cât şi celor nedrepţi (compartimentul
chin), cât şi cei drepţi din alte timpuri, dar care nu au experimentat
naşterea din nou, vor rămâne în hades până la înviere/judecată, când
hadesul va fi golit de morţi (Apocalipsa 20:11-14). Această
interpretare coincide cu descrierea lui Isus a învierii şi judecăţii
generale, când vor învia împreună: drepţii cu nedrepţi (vezi Matei
12:41-42). Doar atunci cei drepţi vor ieşi din hades, şi după ce vor
trece de judecata de la tronul lui Dumnezeu vor fi mutaţi pe Pământul nou.