Ce este iadul ?

10) Iadul din Biblie diferit de iadul popular sau al teologilor

Iadul în viziunea Bibliei diferă de viziunea unor teologi. Conform Bibliei, putem face nişte afirmaţii despre iad, care ar fi şocante şi pentru Martorii lui Iehova şi adventişti, şi pentru teologii evanghelici. Dar este datoria iubitorilor de adevăr să nu se lase înşelaţi, să cerceteze Scripturile spre viaţă veşnică (comp. cu 2Tesaloniceni 1:10-12; Iacov 1:21).

1)Iadul există, deoarece este descris în Biblie, iar cuvântul „Iad” apare în Biblie.

Această afirmaţie ar părea şocantă pentru martori sau adventişti, însă ea este reală, căci după cum am văzut, cuvântul Hades apare în Biblie (Septuaginta + N.T.) de 76 de ori în total, iar acest cuvânt desemnează iadul. În unele traduceri ale Bibliei, acest cuvânt „hades” este tradus cu „locuinţa morţilor” însă alte traduceri îl transliterează prin cuvântul „iad”, ca şi în cazul, cuvântului: „botez”. În traducerile Bibliei în loc să traducă termenul: „baptizo” (în toate formele lui gramaticale), cu „scufundare”, ele fac o transliterare şi nu o traducere. Diferenţa e că în timp ce o transliterare, transmite sunetele echivalente ale unui cuvânt transferat dintr-o altă limbă, traducerea transmite înţelesul cuvântului. Astfel Bibliile româneşti nu ne spun ce înseamnă termenul grecesc „baptizo”, ci doar cum sună el în româneşte:„botez”.

Tot aşa cei care traduc hades cu iad, ei nu fac o traducere ci o transliterare, care nu este ceva greşit, ci este o opţiune a traducătorului. Deoarece Hades (iades) prin filiera slavonă = Jadu, ajunge în româneşte să fie transliterat cu iadu (iad). Sau în gr. Hades; în latină: infernus, în română: „infern”, aşa cum apare în Sfânta Scriptură de la 1874, care foloseşte sinonimele din limba latină şi nu slavonă.

Astfel cuvântul iad sau infern apare în Biblie, din grecescul hades, şi astfel iadul este descris în Biblie în aceste 76 de pasaje unde apare expresia hades în greacă, tradus în unele traduceri cu „locuinţa morţilor”. Însă acest adevăr ne duce la alte afirmaţii şocante, dar biblice despre iad:

2) Iadul nu este doar un loc al chinului, ci şi al mângâierii.

E şocantă o astfel de afirmaţie despre iad, ca în acesta să nu fie doar chin, ci şi pace, bucurie şi mângâiere. Dar vedem conform cu Luca 16:19-26, că în timp ce bogatul se chinuia în iad (hades), Lazăr era mângâiat, tot în iad (hades), dar într-o altă zonă despărţită de o prăpastie, dar în aceiaşi dimensiune, deoarece se putea vede unii pe alţii. Chiar şi Josefus Flavius arăta că iadul (hadesul) era împărţit în două, despărţit de o prăpastie: camera drepţilor în dreapta, un loc al mângâierii, şi cea din stânga, camera nedrepţilor, un loc al ruşinii. În concluzie, concepţia populară că în iad este doar chin, este ne-biblică, şi ne-conformă cu crezul iudaic din vremea lui Isus. O altă afirmaţie şocantă despre iad, dar biblică:

3) Iadul nu este veşnic:

În timp ce teologii evanghelicii susţin sus şi tare că iadul şi tortura din iad este eternă, tot la fel şi crezul popular, Biblia arată că iadul va fi golit şi va fi distrus în lacul de foc, după mia de ani, după cum se spune în Apocalipsa 20:13,14 BO: „Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.”

Dacă acceptăm că aruncarea morţii în lacul de foc însemnă că moartea nu va mai fi, tot aşa ca să fim consecvenţi trebuie să credem că nici iadul nu va mai fi (comp. cu Apocalipsa 21:4; Isaia 25:8; 1Corinteni 15:26).

Ce minunate adevăruri, însă ce greu este să dăm la o parte prejudecăţile, şi să învăţăm adevărul din Biblie, chiar dacă el este şocant, şi nu din basme populare, tradiţii, sau din reviste care se auto-intitulează singurul canal de comunicare cu Dumnezeu!

Astfel în ciuda teologiei WTS şi AZŞ, necredincioşii merg în iad, căci locuinţa morţilor este sinonim cu iadul, deoarece originea cuvântului românesc „iad” vine din grecescul „hades”  noi insa l-am împrumutat prin intermediul slavilor (slavonă: jadu), şi astfel s-a ajuns la cuvântul iad. Astfel traducerea Ortodoxă, traduce cu „iad”, iar Sfânta Scriptura de la 1874 cu „infern”, cuvântul „sheol” şi „hades”, din latinescul: „infernus” (inferus uneori). Astfel cuvântul iad chiar dacă nu apare în unele traduceri ale Bibliei, căci au tradus cu „locuinţa morţilor”, însă iadul nu este altceva, decât: hadesul (sheolul), derivat din: hades – jadu – iad.

Iadul nu este etern, ci temporar până la judecată, când şi iadul va fi distrus în lacul de foc, după cum se arată în Apocalipsa 20:13,14. Astfel repet şi accentuez: iadul (hadesul) nu este veşnic, deoarece el va fi golit de morţi şi va fi aruncat în lacul de foc după cum se spune în Apocalipsa 20:13,14.

Astfel iadul sau locuinţa morţilor este numită şi descrisă ca fiind o starea intermediara, sau este condiţia (starea, locul) oamenilor între moarte şi înviere. Însă chinul etern există, însă nu în iad, ci în lacul de foc (Apocalipsa 20:10).

12) Abis – Adânc

În Biblie se vorbeşte de un abis sau de un adânc în care sunt legate spiritele necurate (2Petru 2:4), la care Isus le-a predicat (1Petru 3:19).

Voi prezenta în continuare textele unde apare tartar de la „tartaroos” şi abis de la „abysos”:

Expresie „tartar” apare în N.T: doar în 2Petru 2:4 (tartaroosas); cât şi în V.T. în Septuaginta, după cum urmează: Iov 41:24 (tartaron); Proverbe 30:16 (trataros); Iov 40:20 (trataroo).

Texte unde apare expresia abis, tradusă în BC cu „adânc”, din rădăcina: „abyssos” în mai multe forme gramaticale atât în N.T. cât şi în V.T. în Septuaginta apare în următoarele pasaje:

Psalmul 76:17 (în BCR – Ps. 77:16); 148:7; Proverbe 3:20 (abyssoi);

Psalmul 134:6 (în BCR – Ps. 135:6) (abyssois);

Iov 41:23,24; Psalmul 41:8 (în BCR – Ps. 42:7); Amos 7:4; Ezechiel 26:19; Luca 8:31; Romani 10:7; Apocalipsa 20:3 (abysson);

Psalmul 35:7 (în BCR Ps. 36:6); 41:8 (în BCR – Ps. 42:7); 103:6 (în BCR – Ps. 104:6); Iov 28:14; 36:16; Iona 2:5; Habacuc 3:10; Ezechiel 31:4,15 (abyssos);

Geneza 1:2; 7:11; 8:2; Iov 38:16,30; Isaia 51:10; 63:13; Apocalipsa 9:1,2,11; 11:7,8; 17:8; 20:1 (abyssoy).

Deuteronom 8:7; 33:13; Psalmul 70:20,21 (BCR Ps. 71:20,21); 106:26; (BCR Ps.107:26). (abysson)

Psalmul 32:7 (BCR Ps. 33:7); Proverbe 8:24; (abysooys).

Psalmul 77:15 (BCR Ps. 78:15); 105:9 (BCR Ps. 106:9); Isaia 44:27 (abyssoo)

După cum am putut observa, nu în toate textele, se face referire la abisul unde sunt legate o parte din spiritele necurate, sau unde trăiesc spiritele morţilor, nu, ci în unele se face referire la adâncuri fizice, ca: „izvoarele adâncului” (Geneza 7:11);  „adâncimile mării” (Iov 36:30), sau adâncul din burta peştelui în care era Iona (Iona 2:5).

Septuaginta traduce termenul ebr. tehom, „loc adânc” cu cuvântul „abis” (Geneza 1:2, etc.), cu referire la ideea primară a unei întinderi imense de apă pe care a plutit lumea, sau cu referire la lumea de jos (Psalmul 71:20).

Însă, cuvântul grec abyssos  („prăpastie fără fund”, „adânc”) care apare de 9 ori în NT. Şi este tradus cu „adânc” se poate referi fie la locuinţa demonilor, Luca 8:31; locuinţa morţilor, Romani 10:7 sau la „fântâna (puţul) adâncului” (Apocalipsa 9:1-2, 11; 11:7; 17:8;20:1,3).

Unde este Abisul şi Adâncul (tartaros) care îi ţine legaţi pe demoni?

Mulţi nu se întreabă această întrebare, iar în mintea unora care susţin anihilarea sufletului, abisul este ceva diferit de locuinţa morţilor şi diferit de tartaros. Pentru că ei văd în locuinţa morţilor un loc al inconştienţei şi al inexistenţei, pe când în tartaros, e clar că trăiesc spiritele demonice înlănţuite. Dar oare aşa să fie?

Este conform Bibliei: tartaros = abis = locuinţa morţilor?

Martorii lui Iehova cred că tartarul este diferit de abis, deoarece sunt cuvinte diferite din greacă: tartaros şi abisos, însă acesta nu e un argument solid, deoarece există destule lucruri în Biblie, descrise prin denumiri diferite dar fiind acelaşi lucru. De unde ştim că tartarul e identic cu adâncul?

Deoarece tartarul este un adânc sau un loc dedesubt atât în mitologia greacă, cât şi în Biblie (comp. cu Iov 41:24).

În mitologia greacă Tartarus „este cea mai joasă regiune a lumii, fiind atât de adânc sub pământ pe cât este pământul sub cer…Tartarus este descris ca fiind un loc întunecat, umed, trist, înconjurat de un zid de bronz, iar după acesta un strat triplu de noapte.” (enciclopedia Wikipedia).

În plus, o parte din demoni sunt în lanţuri în tartar, iar la venirea Domnului şi ceilalţi demoni împreună cu Diavolul vor fi închişi în adânc, astfel e mult mai plauzibil să credem că toţi demonii în mileniu vor fi închişi în acelaşi loc, şi nu în două locuri diferite (Apocalipsa 20:1-3, vezi şi: Luca 8:31).

Dar este conform Bibliei abisul sau tartaros în locuinţa morţilor, adică în sheol sau în hades?

Dacă comparăm textele: Romani 10:7; Efeseni 4:8; Matei 12:40 cu textul din Fapte 2:27,31. Isus a fost chiar în „adânc” (Romani 10:7 – abyssois), în părţile mai de jos ale pământului, în inima pământului, încă conform cu Fapte 2:27,31 El a fost în hades.

Faptul că într-un compartiment al locuinţei morţilor este adâncul, reiese clar şi din declaraţiile psalmistului, care în Psalmul 88:11 declară: „Se vorbeşte de bunătatea Taîn mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc?” În Scripturi, mormântul sau groapa este expresia sheolul (comp. cu Isaia 14:15), iar în Psalmul 88:11 acesta este prezentat ca fiind: adâncul (ebr. abbadon).

Tot la fel în Proverbe 30:16 este prezent atât hadesul cât şi tartaros (în BCR „pământul”) în textul Septuagintei.

Însă există texte în care morţii, mai bine zis spiritele morţilor stau în abis, un astfel de caz este descris în Ezechiel 31:3-18, din acest pasaj este descrisă următoarea situaţie: Asirianul comparat cu un copac falnic, superior de ceilalţi copaci, este dat din cauza mândriei lui, în mâinile viteazului popoarelor, probabil în mâinile Babilonului şi a altor popoare străine, aceştia l-au tăiat. Rezultatul: atât el cât şi alte popoare simbolizate prin copaci, au fost date pradă morţii, şi ei există într-o anumită formă, „în adâncimile pământului”, printre cei ce se coboară în groapă, din nou se dovedeşte că adâncul este sheolul (comp. v.14 cu 15). Iar în v. 16 se arată că popoarele simbolizate de copaci s-au consolat în sheol, în locuinţa morţilor, numită aici şi: „cele mai de jos locuri ale pământului” (v.18).

Din acest pasaj, se desprind câteva adevăruri:

1)      Sheolul este echivalent cu abisul (abyssos) sau cu „cele mai de jos locuri ale pământului”.

2)      Cei morţi care merg în sheol-abis, care sunt deja „în cele mai de jos locuri ale pământului” (v.16) sunt încă conştienţi putând primi consolare, deci ei există într-o anumită formă acolo.

Aceeaşi situaţie o regăsim în Ezechiel 32:18-32, unde „locurile cele mai de jos ale pământului” (v.18) este descris ca fiind sheolul (v.21), ca fiind „adâncimile gropii” (v.23), ca fiind „groapă” (v.24). Nu mai repet, căci şi în acest pasaj, spiritele morţilor, experimentează sentimente, ei îşi „poartă ruşinea” (v.30), experimentează mângâiere, pe motiv că Faraon nu e singur în sheol; şi au posibilitatea să vadă pe ceilalţi morţi (v.31). În v. 32 sunt descrişi că toată mulţimea lui Faraon se va culca, cu referire la poziţia trupului, căci hadesul cum am mai spus conţine atât trupurile morţilor cât şi sufletele (spiritele) lor.

O altă declaraţie surprinzătoare pentru anihilişti, este declaraţia personală a lui Dumnezeu despre adânc (abyssoy), în Iov 38:16,17 El descrie adâncul prin cuvintele:„…Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului? Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?” Este foarte interesant cum Dumnezeu, arată că pentru a vedea: „fundul adâncului” e nevoie să se deschidă „porţile morţii” sau cele ale „umbrei morţii”. (vezi şi Iov 10:21,22; 28:22; Proverbe 9:18; Matei 16:16). Deci însuşi Dumnezeu asociază adâncul cu moartea şi subînţeles cu locuinţa morţilor (comp. cu Osea 13.14; Apocalipsa 1.18; 20:13,14).

Alte argumente că adâncul este în locuinţa morţilor este pasajul din Psalmul 71:20, unde se spune: „Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului.” Aici David îşi exprimă speranţa în înviere, dacă morţii sunt în adâncurile pământului, atunci adâncul e tot una cu locuinţa morţilor. (vezi şi Psalmi 63:9; Isaia 14:9,15; Deuteronom 32:22).

În concluzie, în V.T. pe lângă adâncul fizic referindu-se la pământ, mare, văi, burta peştelui, se prezintă şi un adânc pentru morţi, fiind acelaşi lucru cu sheolul, unde merg atât ca trup, cu referire la groapă (mormânt), dar şi ca spirite, unde experimentează sentimente, unde pot vorbi, şi se pot vedea. Locul descris în V.T. este un loc al întunericului, un loc unde experimentezi ruşinea, un loc al pedepsei din partea lui Dumnezeu prin care i-a umilit pe cei mândri.

Ce putem spune despre abis sau adânc prin prisma N.T.?

În N.T. se vorbeşte de un adânc în care sunt închise spiritele rele, şi este descris în:

Iuda 6 (NTTF – 2008): „Şi pe îngeri, pe cei nepăstrând starea lor dintâi, ci părăsind locuinţa lor; El i-a păstrat în legături eterne, sub întuneric, pentru judecata zilei cea mare”

În acest text chiar dacă nu apare nici tartaros nici abisos, este clar că se referă la închisoarea demonilor, unde ei sunt păstraţi pentru judecata finală de după mileniu, demonii în lanţuri sau legături eterne, care nu pot fi desfăcute decât la porunca lui Dumnezeu.

2Petru 2:4 (NTTF – 2008): „Pentru că, dacă Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii cei păcătuind; ci, aruncându-i într-un adânc (n.s. într-un loc adânc şi întunecat, numit de greci: Tataros), cu lanţuri ale întunericului (n.s. ale beznei; negurei); i-a predat, fiind păstraţi pentru judecată.”

De ce doar o parte din îngerii lui Satan sunt în tartaros, şi o parte sunt liberi să influenţeze lumea în rău?

Mulţi teologi, şi chiar şi cei ce susţin anihilarea sufletului, cred că această pedeapsă s-a dat doar la acei demoni, care au venit pe pământ luându-şi corpuri de carne, şi devenit oameni, însă având o statură uriaşă deoarece şi-au părăsit misiunea din cer pentru a avea relaţii sexuale cu fiicele oamenilor. Acestora care aveau o statură de uriaşi, li s-au născut uriaşi sau eroi, cu o putere fizică considerabilă (Geneza 6:1-4). Totuşi, de ce unii demonii sunt legaţi în adânc, iar alţii liberi? Nu şi unii şi alţii s-au răzvrătit contra lui Dumnezeu? Indiferent în ce a constat răzvrătirea? Nu ar fi meritat o pedeapsă egală?

Eu cred că da, însă observaţi Iuda spune despre ei inspirat fiind, că ei „nepăstrând starea lor dintâi, ci părăsind locuinţa lor” Deci ei nu numai că s-au răzvrătit ca spirite, ci ei au folosit răzvrătirea ca să devină oameni, deoarece nu şi-au păstrat starea de spirite ce o avea l-a început, şi şi-au părăsit locuinţa din cer pentru plăcerile sexuale.

Este interesant că îngerii fideli ori de câte ori s-au materializat, nu s-au materializat ca uriaşi, ci ca oameni cu corpuri normale. Însă aceşti demoni, e posibil nu numai că s-au materializat, ci chiar au devenit oameni uriaşi locuitori permanenţi ai pământului. Din cauza lor omenirea s-a stricat şi mai mult, iar Dumnezeu a adus potopul. Ce s-a întâmplat cu uriaşii (demonii-oameni)? Unii spun că ei s-au dematerializat şi au plecat în domeniul spiritual unde Dumnezeu i-a prins şi i-a pedepsit aruncându-i în adânc. Însă e posibil ca aceşti uriaşi ca trup, să fi murit în potop, să astfel, să-şi fi primit o parte din plată, în însuşi carnea lor (comp. cu 2Petru 2:4,5,12), însă ca spirite, să fie aruncaţi în adânc şi legaţi, aşteptând plata eternă pentru ei ca spirite. Ei sunt conform cu 1Petru 3:19 „în închisoare”, lor Isus le-a predicat, probabil în timpul celor trei zile cât a fost în hades. Tot la fel s-a întâmplat şi cu fii lor, şi cu cei răi din potop, care au murit înecaţi, ei au murit fizic, însă ca spirite au ajuns în sheol sau în adânc, aşteptând acolo judecata şi pedeapsa eternă.

Însă oare în afară de demonii care au păcătuit cu fiicele oamenilor, mai există şi alte fiinţe în adânc?

Răspunsul este da, căci şi demonii, care erau o legiune (probabil cca. 6000 de demoni) în demonizatul din Luca 8, eliberat ulterior de Isus, l-au rugat pe Isus, ca să nu-i arunce în abis (gr. abisos) Luca 8:31. Oare de ce?

Dacă citim contextul, vedem că ei în primă fază spun (v.28,29): „Dar văzând pe Iesus, şi strigând, a căzut înaintea Lui, şi a zis cu voce mare: Ce am eu a face cu Tine, Iesuse; Fiule al Dumnezeului Cel Preaînalt? Te rog să nu mă chinui! Pentru că El ordonase spiritului cel necurat, să iasă din om;…”  (NTTF – 2008).

Observăm că motivul este ca să nu fie chinuiţi. Astfel chinul lor începea din momentul aruncării în abis, din momentul exorcizării şi expulzării din om a demonilor. Observaţi legătura dintre rugămintea lor de a nu fi aruncaţi în abis şi chinul, şi cauza acestei rugăminţi: „Pentru că El ordonase spiritului cel necurat, să iasă din om;…”

Deci abisul nu este un loc plăcut, nici pentru demoni, întunericul, ruşinea, lanţurile, dar chiar mai mult, ei consideră plecarea din demonizat, în abis un chin asupra lor. Acelaşi lucru este susţinut şi de textele paralele din Matei 8:29 şi Marcu 5:7. În timp ce scoaterea demonilor şi alungarea lor în porci, era un lucru cerut de demoni[15], deci nu era chinuitor, sau aşa chinuitor cum ar fi dacă El i-ar fi aruncat în abis.

În concluzie, abisul este pentru demoni legaţi un loc de chin, iar pentru ceilalţi va fi un loc de chin, o închisoare, pe care o vor experimenta în timpul mileniului (comp. cu Isaia 24:21,22).

Apocalipsa 9:1-21, arată că există demonii în abis, probabil diferiţi de cei legaţi cu lanţuri eterne, demonii din închisoare sunt legaţi cu lanţuri eterne, „fiind păstraţi pentru judecată” sau conform cu  Iuda 6,  „pentru judecata zilei cea mare” Astfel ei nu vor fi eliberaţi înainte de ziua finală de judecată de după mileniu (Apocalipsa 20:1-15).

Însă observăm din Apocalipsa 9:1-21, că mai există o categorie de demoni închişi temporar, care vor fi eliberaţi cu scopul de a chinui pe locuitorii pământului, care nu au pecetea lui Dumnezeu. Ei vin din abis, sau din fântâna abisului, şi ei nu sunt nici îngerii buni, nici creştini, cum interpretează unii, căci ei ies din abis, şi în al doilea rând, ei nu îl au ca rege pe Cristos; ci, pe „pe îngerul abisului; numele lui este în evreieşte: Abadon, şi în eleneşte are nume de: Apolion.” Numele acestui înger este deci: Abadon sau Apolion, care însemnă: Distrugătorul; Nimicitorul; Pierzătorul (numele în greacă, este derivat din apoleia = pierzare), şi se referă probabil la Diavol, căpetenia demonilor (comp. Apocalipsa 9:1,2 cu 20:1,2). Astfel din această relatare observăm cum demonii care există în adânc, probabil alţii decât cei legaţi cu lanţuri eterne, vor ieşii afară din el, la porunca lui Dumnezeu de a împlini planul lui.

Ba mai mult, chiar şi alţi demoni legaţi la fluviul Eufrat (vedem din nou cum locurile fizice sunt legate de domeniile spirituale), sunt eliberaţi pentru a-i pedepsii pe oamenii care nu se pocăiesc.

Este interesant că chiar fiara cu şapte capete şi zece coarne iese din adânc, conform cu Apocalipsa 11:7; 17:8. Ea a primit o rană de moarte, deci a murit, din punct de vedere fizic ea „era şi nu mai este”, dar din punct de vedere spiritul, ea şi-a continuat existenţa în adânc, de unde iasă şi învie. Dacă Dumnezeu Tatăl a înviat pe Isus din adânc, Diavolul copiază lucrarea lui Dumnezeu, şi îşi trimite din adânc, pe balaur, pe fiul său, să spunem aşa, la care îi dă toată autoritatea, aşa cum şi Tatăl i-a dat-o la Isus după înviere (comp. Matei 28:18 cu Apocalipsa 13:4).

Totuşi la venirea Domnului, toţi demonii în frunte cu Diavolul vor fi aruncaţi din nou în adânc, pentru o mie de ani, după cum se arată la Apocalipsa 20:3, vezi şi Isaia 24:18-23.

În concluzie, adâncul sau abisul (tartaros şi abysos) când se referă la el ca la o închisoare în Biblie, este un loc subpământean, şi este cuprins în locuinţa morţilor, fiind în partea de jos a sheolului, unde există ca spirite, atât oamenii răi, dar şi îngerii lui Satan, unii dintre ei legaţi cu lanţuri veşnice. Însă se ridică o altă întrebare:

Cine sunt chinuitorii din iad (hades – abis)?

Biblia nu răspunde direct la această întrebare, dar lasă să se înţeleagă că există nişte chinuitori, în afară de stare de întuneric, pe care unii care au experimentat moartea clinică şi plecarea sufletului în iad, o descriu ca pe ceva groznic, un întuneric care nu este doar în exteriorul sufletului, ci pătrunde în sufletul tău ca şi cum frigul pătrunde în trupul, în oasele tale. Unii au experimentat sau au văzut un foc chinuitor despre care vorbeşte Scriptura (Luca 16:23-25; Apocalipsa 14:10,11; 20:10). Alţi au fost torturaţi de fiinţe înspăimântătoare demonice. Biblia nu vorbeşte direct de aceşti chinuitori, însă în parabola robului nemilostiv, din Matei 18:21-35, se arată că din cauză că un rob (sclav) nu a iertat un alt rob, după ce Stăpânul i-a iertat marea datorie, a fost „dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.” În traducerea NW a martorilor este tradus cu „pe mâna temnicierilor” iar traducerea NTTF -2008 explică la n.s.: „în greacă: basanistes = chinuitor; torţionar; inchizitor.” Şi este interesant că Domnul Isus precizează în Matei 18:35: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Astfel, dacă nu experimentăm salvarea şi iertarea lui Dumnezeu, datorită ne-iertării sau a altor motive, Tatăl ceresc ne va da pe mâna „chinuitorilor” sau a„temnicierilor” după moarte. Iar pentru că nu vom putea plăti la judecată, în faţa tronului lui Dumnezeu, la ultimul apel, vom plăti prin chinuri, deoarece în Matei 6:15 sespune clar: „Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.”

Un alt text care s-ar putea să fie o aluzie la chinuitori (demoni), este în Luca 12:20,21, unde conform cu traducerea literală: NTTF – 2008: „Dar Dumnezeu i-a zis: Nebune! Noaptea aceasta ei cer sufletul tău de la tine; iar cele ce ai pregătit, cui îi vor fi? Aşa este cel strângând tezaur pentru el, dar nefiind bogat faţă de Dumnezeu.

În limba greacă, verbul aivtou/sin, este la indicativ, prezent, activ, însă la a III – a persoană plural, nu este la singular, cum sugerează unele traduceri ale Bibliei. Prin urmare cei ce cer sufletul sunt mai mulţi, aceştia nu pot fi decât demonii, care cer moartea omului bogat şi nebun (comp. Iov 2:3; Apocalipsa 12:10). Dacă în cazul celor drepţi, sufletul este luat de îngeri (mai mulţi îngeri) şi dus (Luca 16:22); în cazul celor răi, acestea poate fi dus (prin contrast) doar de demonii, în locaşul lor, adică în adânc sau iad.

De aceea, Isus avertizează: „Aşa este cel strângând tezaur pentru el, dar nefiind bogat faţă de Zeu.”

În concluzie, e posibil ca cei răi, ca suflete, să fie duşi în iad (hades – adânc), de demoni, unde primesc o pedeapsă temporară, şi unde stau ca într-un arest până la judecata finală şi definitivă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: